Ultima actualizare: 04 February 2012 13:40
Prima pagină / Arhivă

Inspectorii primăriei stau cu ochii pe eventualele mânării de la asociaţii de proprietari Imprimare Share/Bookmark
Stiri din Suceava - Administraţie
Marţi, 17 Noiembrie 2009 06:28

Compartimentul  de specialitate al executivului municipal sucevean va acorda o mai mare atenţie informaţiilor privind neregulile din activitatea  asociaţiilor de proprietari. Această atitudine survine înregistrării unei lipse de aproximativ 136.000 de lei(1,36 miliarde lei vechi) în gestiunea uneia

 

dintre asociaţiile de pe raza urbei reşedinţă, primarul Ion Lungu declarând că, funcţie de prerogativele legale şi acolo unde este cazul, inspectorii de specialitate vor monitoriza şi vor interveni cu mijloacele procedurale pe care le au la îndemână. „În situaţiile în care avem sesizări că există nereguli, vom interveni. Aceasta, însă, doar în măsura în care ne permite legea, pentru că asociaţiile au cenzori şi contabili retribuiţi”, arată dl. Lungu. Edilul şef spune că, din păcate, deşi o mare parte dintre proprietarii de apartamente de la această asociaţie şi-au onorat facturile către Termica, ei nu pot beneficia agent termic pentru încălzire. „Termica s-ar putea vedea în situaţia de a da socoteală Curţii de Conturi, deoarece nu se poate furniza marfă fără a se încasa şi contravaloarea acesteia”, subliniază dl. Lungu. Pe de altă parte, domnia sa face apel şi la locuitorii municipiului, care ar trebui să participe la adunările generale şi să aleagă  în fruntea asociaţiilor oameni cu probitate morală. „Fac apel la cetăţeni să trateze cu seriozitate adunările generale ale asociaţiilor şi să pună la conducerea acestora reprezentanţi competenţi şi cu ţinută morală”, accentuează Ion Lungu, adăugând, că în speţa la care facem referire, în culpă ar putea fi şi preşedintele, cenzorii şi contabilul de la asociaţia respectivă.


Comentarii
Comentariu nou
Adauga comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
:D:):(:0:shock:
:confused:8):lol::x:P
:oops::cry::evil::twisted::roll:
:wink::!::?::idea::arrow:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."

 

Ultimele ştiri din Suceava

Angajarea şomerilor, dificilă din cauza nivelului de pregătire scăzut şi mobilităţii profesionale reduse. Începând cu anul 2010, se poate remarca o tendinţă de normalizare a evoluţiei ratei şomajului

Sambata, 4 Februarie 2012

News image

Reinserţia şomerilor este cu atât mai dificilă cu cât nivelul de pregătire al acestora este mai scăzut, mobilitatea profesională mai redusă, iar durata de şedere în şomaj se prelungeşte,...

Populaţia Sucevei scăzut cu aproape 11 la sută. Din punctul de vedere al mărimii populaţiei stabile, cu 614.451 de locuitori Suceava ocupă locul 8 în ierarhia judeţelor

Sambata, 4 Februarie 2012

News image

Rezultatele provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 20 octombrie 2011  relevă că populaţia stabilă a judeţului Suceava este de 614.451 persoane. Conform datelor Di...

Inspectorii silvici au făcut 84 sesizări penale pentru doborârea ilegală de arborii. Tăiată abuziv a fost peste 3600 de mc de masă lemnoasă în valoare de aproape 680 mii de lei

Sambata, 4 Februarie 2012

News image

Pe parcursul anului trecut, inspectorii silvici suceveni au efectuat 602 de controale în exploatările forestiere, verificările lăsându-se cu 126 de amenzi, în valoare de 151.950 lei. Aşa se ar...

Publicitate

instyle

© 2006 - 2010 AgerPressNet - Ştiri devreme din Suceava. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii de utilizare.