Prima pagină / Prim Plan / Reabilitarea termică a apartamentelor din Suceava costă peste 71 de milioane de euro. Împreună, Primăria şi proprietarii ar urma să participe cu o cotă de 2% din totalul investiţiei
|
Reabilitarea termică a apartamentelor din Suceava costă peste 71 de milioane de euro. Împreună, Primăria şi proprietarii ar urma să participe cu o cotă de 2% din totalul investiţiei |
|
|
|
Stiri din Suceava -
Prim Plan
|
|
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 14:34 |
|
Dintr-un total de 15.469 de apartamente pentru care s-au avansat solicitări de la asociaţiile de proprietari, Primăria municipiului Suceava a înaintat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului o listă cu 7500 de apartamente care ar putea intra în reabilitări termice. Dintre acestea din urmă, doar pentru 3.531 au fost întocmite studiile tehnice şi realizat auditul energetic, fiind posibil ca ele să facă obiectul demarării efective a lucrărilor în acest an. Doar în cazul acestora, investiţia totală se ridică la peste 18,2 milioane de euro, anveloparea în integralitate a celor 15.469 de apartamente presupunând un disponibil de fonduri de 71,3 milioane de euro, adică o medie de 4600 de euro pe unitatea de locuit. Potrivit primarului Ion Lungu, prin programelor guvernamentale din anii trecuţi, în reşedinţa de judeţ intervenţiile de creştere a eficienţei energetice au costat, în medie, 3000 de euro pe fiecare apartament. Valoarea mai scăzută a acestor ultime
intervenţii este justificată, de şeful executivului local, prin aceea că, odată cu scoaterea la licitaţie, firmele constructoare competitoare pot oferi preţuri mai mici decât cele efective de pornire. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ opinează că intervenţiile presupun, în funcţie de bloc, izolarea faţadelor: înlocuirea geamurilor de lemn(acolo unde este cazul); repararea pardoselilor de la subsol; repararea planşeelor de la ultimul etaj sau a acoperişurilor imobilelor.
Lungu arată că încă nu se ştie prea multe despre modul cum va fi derulat noul program, dar se vehiculează că autorităţile locale şi proprietarii vor trebui să vină, împreună, cu 2% din valoarea totală a lucrărilor. „Sperăm ca această cotă de 2% de cofinanţare să fie suportată de Primărie şi de proprietari. Ni s-a cerut o situaţie, iar noi am înaintat-o, în speranţa creării unei noi axe de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional. Am prins rând la Minister, însă problema nu este încă lămurită. Dacă respectiva cotă va fi suportată în întregime de la bugetul local sau inclusiv de către cetăţeni, nu ştim încă acest lucru. S-a discutat şi la televizor, reabilitarea este aprobată şi în bugetul pe anul 2012, existând o poziţie de reabilitări termice prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe Axa I a POR. Aşteptăm să se clarifice lucrurile, mai întâi acolo”, a explicat edilul şef Ion Lungu, menţionând că în proiectul bugetului local pe 2012 a fost prevăzută o cofinanţare de 2% din cele 18 milioane de euro necesare o pentru primele 3.531 de apartamente. În anii trecuţi, reabilitarea termică fost finanţată în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de către beneficiari. În etapele anterioare, lucrările de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi-au propus reducerea consumului de energie şi asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor.
|
|
Ultimele ştiri din Suceava
Vineri, 18 Mai 2012  În jur de 500 de solicitări eligibile de locuinţe figurează, anual, în evidenţele Primăriei municipiului Suceava, a făcut cunoscut, într-o întâlnire cu mass media locale, edilul şef Ion L... |
Vineri, 18 Mai 2012  „O spun cu toată responsabilitatea, ştiu din culise tactica USL, care vrea să închidă Bazarul, în ideea de ai lua, din punct de vedere electoral, voturile de acolo ale primarului Lungu”, a ... |
Joi, 17 Mai 2012  Conducerea Primăriei municipiului Suceava s-a adresat Comisiei pentru atribuirea de denumiri din cadrul Consiliului Judeţean cu un proiect de schimbarea denumirii zonei centrale a capitalei de jude... |
Joi, 17 Mai 2012  Municipalitatea suceveană s-a adresat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în vederea accederii la programul de construire de locuinţe cu chirie prin atragerea capitalului privat. Pr... |
Joi, 17 Mai 2012  Daewoo International Bucureşti a trimis Primăriei municipiului Suceava şi societăţii comerciale Termica o scrisoare de intenţie pin care îşi manifestă interesul faţă de Centrala Electrică... |
Marti, 15 Mai 2012  Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, a atras atenţia firmelor constructoare să acorde atenţie maximă calităţii execuţiei la reabilitarea infrastructurii rutiere, intervenţii care se ... |
Marti, 15 Mai 2012  Etapa a doua de reparare a podului de peste râul Suceava, din prejma zonei comerciale Burdujeni, va demara înspre sfârşitul lucrărilor de modernizare a magistralei rutiere care traversează muni... |
Marti, 15 Mai 2012  „Trebuie să spunem, foarte clar, că lucrările la parcările subterane sunt în grafic, termenul de dare a lor în folosinţă fiind luna martie 2013”, a ţinut să asigure ieri, după întâln... |
- O sută de locuinţe pe an pentru suceveni. Lungu: Este un număr destul de important, având în vedere criza de locuinţe construite din bani publici
- USL vrea să închidă Bazarul de la Suceava. Lungu: Îi avertizez, cu toată fermitatea, pe contracandidaţii mei, să nu amestece sucevenii, necazurile acestora, în lupta electorală
- Piaţa parcărilor subterane se va numi Piaţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt ”. În epoca comunistă respectiva piaţă era cunoscută sub denumirea de „23 August”, iar după Revoluţie, sub cea de „22 Decembrie”
- Parteneriat mixt de construire a 80 de apartamente cu chirie pentru tinerii suceveni. Finanţarea ar urma să fie asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi firma privată parteneră
- Daewoo Internatioanl se interesează de CET pe huilă de la Suceava. Coreenii au trimis scrisoare de intenţie prin care solicită o vedere de ansamblu asupra centralei
- Cel de pe urmă tren al finanţărilor europene pentru infrastructura rutieră suceveană. Lungu: Cu aceşti bani şi cu aceste lucrări nu ne vom mai întâlni devreme
- Realinierea platformei încovoiate a podului de pe Suceava, lăsată la urma lucrărilor de asfaltare. Circulaţia va fi restrânsă, alternativ, la doar două dintre cele patru benzi de circulaţie
- Primele autoturisme vor fi parcate subteran în martie anul viitor. Global, lucrările sunt în grafic, însă din cauza întârzierii granitului din China, unele rămâneri în urmă se înregistrează la amenajarea pietonalului
|
Comentarii
|
goange futuriste - in plus din cate am citit aceste parcuri eoliene utilizeaza pentru echipamentele mecanice uleiuri nedegradabile care uzate sunt ...
ce sa mai zici? - In tara asta totu-i cu curu-n sus...
nyet adevar - DA ASA CUM AM INTITULAT ,, NYET ADEVARAT,, IN VECII VECIL;OR ACEST DRUM NU VA FI MODERNIZAT, NUMAI PROPMISIUNI ELECTPRALE. CINE CITE...
re: -
de maine -
florin - cine afla cand se deschidepatinurul de la suceava zicetimi si mie
florin -
cititi pe silabe, va rog - CRI - MI - NALI !
nu cred - Cum Dumnezeu o firma cu o cifra de afaceri de 600mii euro anu trecut si cu pierderi de 3 mil poate sa faca o investitie de 1 miliard ...p...
VULPITA - cati bani sau decontat pentru aceste vanatorii , cata abureala oameni buni,cat mai minte acest doctoras pletos,ai sa sa fii si tu vanat d...