|

Urându-ne spor la treabă, astăzi, turnăm – că tot se poartă termenul – în această rubrică pe primarele de municipiu reşedinţă de judeţ, Ion Lungu.
Un procent covârşitor din populaţia activă a oraşului nu contează pentru muşchii lui Lungu
Liberalii spun despre primar că e chiar un băiat excelent, care n-a făcut rău nimănui în viaţa lui şi că e păcat de Dumnezeu să ne luăm de el, ca boala de omul sănătos. Pentru că nu mă trec fioruri orgasmice pe care le preconizam la scrierea acestui text, mă grăbesc să spun însă esenţialul: BAZARUL.
Din păcate, în Suceava, administraţia nu se face încă pentru oameni. În timp ce, în alte oraşe, administraţia se concentrează aproape exclusiv pe interesul cetăţeanului. Am constatat asta cu ocazia campaniei "BAZARUL”. Şi asta pentru că „Bazarul se modernizează aşa cum vrea primarul Ion Lungu” – cum a
titrat, mare şi gros, un important organ de presă local. Clar, nu? Ce contează ce cred sucevenii…
Şi spun asta pentru că proiectul propus de primarul liberal al Sucevei nu a inclus amendamentele propuse de consilierii social-democraţi. Adică votanţii PSD nu contau, deloc, în opinia lui Ion Lungu!
Asta în condiţiile în care consilierii PSD Ovidiu Donţu şi Virginel Iordache au solicitat ca modernizarea să se facă secvenţial, mai întâi să se facă lucrările la canalizare, sediul administrativ, parcare şi asfaltarea aleilor şi în etapa a doua - de altfel, ceva mai îndepărtată în timp dar şi cea mai costisitoare – să se realizeze acoperişul pentru suprafaţa de două hectare.
Cel mai înfocat susţinător al acestui mod de abordare a modernizării Bazarului a fost social-democratul Ovidiu Donţu. Asta pentru că problema autorizării complexului comercial respectiv nu ţine de acoperişul pentru Bazar, ci de lipsa utilităţilor şi a unui drum de acces corespunzător pentru maşinile de intervenţie ale pompierilor.
Bazarul din Lunca Sucevei este un loc care afectează un procent covârşitor din populaţia activă a oraşului. Iar pe suceveni, despre modul de modernizare a bazarului, nu i-a întrebat NIMENI, NIMIC….
(Relu Gavril Ursache)
|
loc de veci - la margine
cota? - pai numai unii naivi si nestiutori cum sunt si prin pnl mai fac gargara cu cota unica; sa fim seriosi cine a facut macar o singura data un ...
bravo lui, gospodar asezat, demonstraza ca stie sa foloseasca orice resursa si sa se faca luntre si punte pentru a atrage fonduri. NERAMBURSABILE!!
vrajeala multa pe tine POPON - cine vorbeste,ai uitat cand faceai afaceri cu psd,istii.si chefuri mai puscai pe la ROBILA cu psd,istii. ,si acum a...
TRAIASCA STANGA ROMANIEI - am inceput cu dreptul acest mandat de vicepresedinte, ce sa zic avem toate sansele sai batem pe toti in 2012,si la loca...