Ultima actualizare: 07 February 2012 12:05
Prima pagină / Ştiri din Suceava / Administraţie / Primăria a subvenţionat anveloparea termică a 62 de apartamente ale sucevenilor cu posibilităţi financiare reduse. În anumite condiţii, municipalitatea poate suporta 100 la sută din contribuţie

Primăria a subvenţionat anveloparea termică a 62 de apartamente ale sucevenilor cu posibilităţi financiare reduse. În anumite condiţii, municipalitatea poate suporta 100 la sută din contribuţie Imprimare Share/Bookmark
Stiri din Suceava - Administraţie
Luni, 30 August 2010 04:49

Prin decizie a consilierilor, municipalitatea suceveană a preluat, parţial sau integral, cheltuielile aferente reabilitării termice a imobilelor în care locuiesc încă 6 persoane singure sau familii cu mai mulţi membri.

 

Astfel, numărul sucevenilor care au beneficiat de sprijin la anveloparea blocurilor incluse în programul pe anul 2009 a ajuns la 62.  În urma unei hotărâri aleşilor, Primăria suportă 100% din contribuţia persoanelor singure şi familiilor care realizează venituri totale de sub 600 de lei pe lună; 50% din cea a beneficiarilor cu venituri lunare cuprinse între 601 lei şi 800 de lei pe lună şi 25% din cea a peroanelor singure sau familiilor ale căror venituri totale lunare variază între 801 lei şi 1000 de lei.  Preluarea la plată a contribuţiilor respective se face în baza unei cereri însoţite de actele doveditoare privind veniturile şi componenţa membrilor familiei sau a declaraţiei pe propria răspundere a solicitanţilor care nu realizează venituri. La stabilirea veniturilor se iau în calcul inclusiv indemnizaţiile de şomaj, invaliditate sau handicap, creanţele legale, convenţiile civile, alocaţiile de stat pentru copii, alocaţiile de întreţinere pentru copii încredinţaţi sau daţi în plasament, bursele pentru elevi sau studenţi, salariile şi pensiile. Excepţie fac alocaţiile complementare de susţinere şi cele pentru familia monoparentală, precum şi bugetul suplimentar acordat peroanelor cu handicap. Programul naţional privind creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe urmăreşte reducerea consumului de energie şi asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor. În 2009, reabilitarea termică a fost finanţată în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de la beneficiari. În 2010, Guvernul şi Primăria nu mai dau bani pentru anvelopare termică.


Comentarii
Comentariu nou
Adauga comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
:D:):(:0:shock:
:confused:8):lol::x:P
:oops::cry::evil::twisted::roll:
:wink::!::?::idea::arrow:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."

 

Ultimele ştiri din Suceava

În 2011, 61 de suceveni au divorţat la primărie. Ofiţerul de stare civilă care înregistrează cererea soţilor le acordă mai întâi acestora un termen de împăcare de 30 de zile

Marti, 7 Februarie 2012

News image

Anul trecut, compartimentul specializat al Consiliului Judeţean a întocmit 16.774 de acte de stare civilă, dintre care 7.284 de acte de naştere, 20 referindu-se la adopţii, ca urmare a punerii ...

USL vrea anticipate. Nechifor: Nu vom vota un nou Guvern, indiferent de cine va fi prim-ministru şi indiferent care va fi varianta de tehnocraţi

Marti, 7 Februarie 2012

News image

Orice variantă de premier propusă de preşedintele Traian Băsescu este inacceptabilă pentru USL, a anunţat luni, la Suceava, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor., şi asta pe...

Angajarea şomerilor, dificilă din cauza nivelului de pregătire scăzut şi mobilităţii profesionale reduse. Începând cu anul 2010, se poate remarca o tendinţă de normalizare a evoluţiei ratei şomajului

Sambata, 4 Februarie 2012

News image

Reinserţia şomerilor este cu atât mai dificilă cu cât nivelul de pregătire al acestora este mai scăzut, mobilitatea profesională mai redusă, iar durata de şedere în şomaj se prelungeşte,...

Publicitate

instyle

© 2006 - 2010 AgerPressNet - Ştiri devreme din Suceava. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii de utilizare.