Ultima actualizare: 07 September 2010 11:05
Prima pagină / Ştiri din Suceava / Din Judeţ / Bovine sechestrate şi produse expirate sigilate la o cunoscută carmangerie suceveană

Bovine sechestrate şi produse expirate sigilate la o cunoscută carmangerie suceveană Imprimare Share/Bookmark
Stiri din Suceava - Din Judeţ
Vineri, 25 Decembrie 2009 06:21

Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au dispus suspendarea activităţii carmangeriei societăţii comerciale „Udeşteana” Udeşti, iar dacă deficienţele constatate nu vor fi remediate, unitatea în cauză riscă şi închiderea. Anunţul este făcut de către dr. Petrea Dulgheru,

 

director coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, care a precizat că, după definitivarea verificărilor, acestea s-ar putea lăsa cu amenzi usturătoare sau chiar cu dosar penal. Şeful instituţiei sanitar-veterinare judeţene informează că, în urma controalelor  efectuate, la centrul de colectare animale al carmangeriei cu pricina au fost descoperite 9 bovine aduse din Suceava, Botoşani şi Iaşi şi având crotaliile îndepărtate. De regulă, operaţiunea precede sacrificarea animalelor, procedeu care nu este permis într-o unitate de categoria „Udeşteana”, ci doar într-un abator autorizat, cu ştampilă ovală sau rotundă. „Este evident că bovinele erau pregătite pentru sacrificare, deoarece animalele nu puteau părăsi centrul de colectare, în absenţa crotaliilor, certificatelor sanitar-veterinare şi paşapoartelor. Deoarece societatea nu are abator, deci nu are voie să facă sacrificare, animalele puteau fi dirijate, cu documente, doar înspre unităţi specializate ”, subliniază şeful DSVSA. Dr. Dulgheru reliefează că, pentru îndepărtarea în aceste condiţii a crotaliilor se riscă o amendă de până la 6000 de lei, iar dacă se va dovedi că firma a avut activitate de abatorizare, există posibilitatea intrării şi sub incidenţa legii penale. Cu prilejul verificărilor, la faţa locului au fost găsite produse neetichetate, sortimente de produse pentru care societatea nu avea licenţe de fabricaţie, precum şi marfă cu termenul de valabilitate expirat. Asupra acesteia din urmă planează bănuiala că provine din retururi de la multele magazine din municipiul Suceava sau din alte locaţii. Administratorul firmei ar fi spus că respectiva cantitate, de circa 100 kg, urma să fie dată la câini, deşi legea prevede orientarea obligatorie înspre incinerare. De altfel, carmangeria nu deţine containere închise pentru depozitarea resturilor din producţie, sanitar-veterinarii constatând că ultima livrare către o firmă autorizată în neutralizarea deşeurilor ar fi avut loc pe 17 octombrie.
Lucrătorii DSVSA au sigilat produsele depreciate şi au sechestrat cele 9 bovine, acestea din urmă trebuind a fi „ucise şi incinerate pe cheltuiala firmei”. Inspectorii sanitar-veterinari au avut două runde de descinderi la sediul carmangeriei „Udeşteana”, iar potrivit dr. Petrea Dulgheru, patronul Săvel Botezatu s-ar fi opus controalelor, „având un comportament violent”. Unor măsuri drastice, care pot merge până la va desfacerea contractului individual de muncă, supus va fi şi medicul veterinar zonal, care, deşi atenţionat, nu a manifestat vigilenţă maximă faţă de suspiciunile de la carmangeria vizată. Verificările vin pe fondul apropierii sărbătorilor de iarnă, DSVSA verificând modul în care operatorii specializaţi respectă legislaţia sanitar-veterinară.


Comentarii
Comentariu nou
Putin  - Udesteanca   |Duminică, 17 Ianuarie 2010 17:18
Oameni buni! in aceste cocine pe care BEZEVENTELE DE SAVEL BOTEZATU le numeste magazine sunt un dezastru. pe propria piele am constatat in aceste wc-uri publice, lapte expirat si intepat in capacele de la cutii pentru a nu exploda, carnati marca udesteana, in care am gasit smocuri de par, probabil de origine animala, magazine in care se servesc bauturi alcoolice la gramaj etc. nu am sesizat insa pe nimeni pana in momentul de fata si imi pare rau chiar, fiindca nu merita sa ma cobor la nivelul unui jegos ca BOTEZATU. ATENTIE CETATENI LA COCINELE "UDESTEANA"
Adauga comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
:D:):(:0:shock:
:confused:8):lol::x:P
:oops::cry::evil::twisted::roll:
:wink::!::?::idea::arrow:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."

 

Ultimele ştiri din Suceava

Tertipuri la plata taxei de salubritate. Primarul Ion Lungu a cerut asociaţiilor să nu mai dea curs solicitărilor de suspendare de la plata acestei obligaţii

Marti, 7 Septembrie 2010

News image

Autorităţile sucevene vor amenda  Hotărârea de Consiliul Local prin care a fost instituită taxa unică de salubritate. Decizia are în vedere lărgirea plajei de contribuabili şi survine u...

Tot mai puţini absolvenţi ai ciclului gimnazial merg la liceu. Elevii care au terminat a opta rămân la ţară, neputând să-şi acopere costurile mari cu naveta, cazarea şi masa

Marti, 7 Septembrie 2010

News image

În judeţul Suceava, planul de şcolarizare pentru noul an şcolar în cazul ciclurilor de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial a fost realizat în totalitate, în timp ce pentru învă...

Lucrări de mai puţin de 2 milioane de lei pe cursurile de apă din judeţ. Totodată, lucrătorii specializaţi ai instituţiei au efectuat 98 de controale pe linia cantităţilor de nisipuri şi pietrişuri extrase din albiile cursurilor de apă

Sambata, 4 Septembrie 2010

News image

În trimestrul al doilea al acestui an, Sistemul de Gospodărire a Apelor(SGA) Suceava a efectuat lucrări în valoare de 1,185 milioane de lei. Potrivit unei informări prezentate în Colegiu prefec...

Publicitate

instyle

© 2006 - 2010 AgerPressNet - Ştiri devreme din Suceava. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii de utilizare.