Ultima actualizare: 07 February 2012 12:05
Prima pagină / Ştiri din Suceava / Economic / Primăria caută variante de reabilitare a gării Iţcani. Imobilul este inclus în Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava

Primăria caută variante de reabilitare a gării Iţcani. Imobilul este inclus în Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava Imprimare Share/Bookmark
Stiri din Suceava - Economic
Miercuri, 10 Martie 2010 12:13

Conducerea Primăriei Suceava se va adresa Ministerului Transporturilor şi Regionalei CFR Iaşi  în vederea găsirii unei soluţii de  reabilitare a gării Iţcani. Şeful administrativului sucevean, Ion Lungu spune că imobilul este unul cu valoare de simbol şi la această dată arată deplorabil.

 

„Este o clădire de patrimoniu, dar din păcate nu în cel al primăriei, ci al celor de la căile ferate. Vom face demersurile necesare, astfel încât să putem asigura o administrare corectă acestei clădiri.  Sigur că este greu de obţinut fonduri, dar sperăm să accesăm o facilitate sau alta”, relevă ocupantul fotoliului din Areni, adăugând că imobilul este unul de referinţă pentru Suceava şi, de aceea se va căuta o posibilitate de asociere în vederea reabilitării şi administrării ulterioare. Gara Suceava Nord  a fost construită în anul 1871 în satul Iţcani, astăzi suburbie a Sucevei, şi este inclusă în Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava, elaborată în anul 2004. Aceasta este înscrisă în nomenclatura CFR cu numele de staţia C.F.R. Suceava-Nord şi deserveşte traficul de călători şi mărfuri spre Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, precum şi pe cel internaţional înspre Ucraina şi Rusia. În septembrie 2007, în Gara Iţcani s-a turnat o secvenţă din filmul „Călătoria lui Gruber”, în regia lui Radu Gabrea.


Comentarii
Comentariu nou
Adauga comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
:D:):(:0:shock:
:confused:8):lol::x:P
:oops::cry::evil::twisted::roll:
:wink::!::?::idea::arrow:
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."

 

Ultimele ştiri din Suceava

În 2011, 61 de suceveni au divorţat la primărie. Ofiţerul de stare civilă care înregistrează cererea soţilor le acordă mai întâi acestora un termen de împăcare de 30 de zile

Marti, 7 Februarie 2012

News image

Anul trecut, compartimentul specializat al Consiliului Judeţean a întocmit 16.774 de acte de stare civilă, dintre care 7.284 de acte de naştere, 20 referindu-se la adopţii, ca urmare a punerii ...

USL vrea anticipate. Nechifor: Nu vom vota un nou Guvern, indiferent de cine va fi prim-ministru şi indiferent care va fi varianta de tehnocraţi

Marti, 7 Februarie 2012

News image

Orice variantă de premier propusă de preşedintele Traian Băsescu este inacceptabilă pentru USL, a anunţat luni, la Suceava, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor., şi asta pe...

Angajarea şomerilor, dificilă din cauza nivelului de pregătire scăzut şi mobilităţii profesionale reduse. Începând cu anul 2010, se poate remarca o tendinţă de normalizare a evoluţiei ratei şomajului

Sambata, 4 Februarie 2012

News image

Reinserţia şomerilor este cu atât mai dificilă cu cât nivelul de pregătire al acestora este mai scăzut, mobilitatea profesională mai redusă, iar durata de şedere în şomaj se prelungeşte,...

Publicitate

instyle

© 2006 - 2010 AgerPressNet - Ştiri devreme din Suceava. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii de utilizare.