Prima pagină / Ştiri din Suceava / Sport / În ciuda crizei, municipalitatea nu renunţă la proiectul de ridicarea a uni complex sportive. Construit ar urma să fie şi un nou stadion, obiectivele sportive urmând a fi amenajate şi prin implicare capitalului privat
|
În ciuda crizei, municipalitatea nu renunţă la proiectul de ridicarea a uni complex sportive. Construit ar urma să fie şi un nou stadion, obiectivele sportive urmând a fi amenajate şi prin implicare capitalului privat |
|
|
|
Stiri din Suceava -
Sport
|
|
Miercuri, 28 Iulie 2010 17:33 |
Municipiul Suceava ar putea avea un modern complex sportiv la intrarea în municipiul reşedinţă dinspre Fălticeni, după ce terenuri de 12,5 hectare de la Staţiunea de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă au intrat în domeniul public al urbei reşedinţă.
Pe noua locaţie, administraţia locală intenţionează să edifice un complex destinat activităţilor sportive, la Compania Naţională de Investiţii(CNI) fiind depusă o scrisoare intenţie pentru finanţarea unei o săli polivalente. „Avem acordul de principiu al dnei ministru Udrea şi vom relua această problemă pentru că, la data când am avut loca primele discuţii, nu eram în posesia terenului. Este posibil ca pentru unele dintre obiectivele sportive să putem să conta pe un parteneriat privat cu firme care sunt doritoare să colaboreze cu primăria municipiului Suceava”, declară edilul şef. Lungu spune că în plan este şi construirea unui stadion nou, întrucât cel ncă în uz este „expirat din punct de vedere tehnic”, una dintre peluze stând să se prăbuşească. Ion Lungu reliefează că, în ciuda perioadei de criză, nepropice din punct de vedere financiar, municipalitatea este optimistă că va putea concretiza proiectul de realizare a viitorului complex sportiv.
|
|
Ultimele ştiri din Suceava
Marti, 7 Februarie 2012  Anul trecut, compartimentul specializat al Consiliului Judeţean a întocmit 16.774 de acte de stare civilă, dintre care 7.284 de acte de naştere, 20 referindu-se la adopţii, ca urmare a punerii ... |
Marti, 7 Februarie 2012  Orice variantă de premier propusă de preşedintele Traian Băsescu este inacceptabilă pentru USL, a anunţat luni, la Suceava, preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor., şi asta pe... |
Sambata, 4 Februarie 2012  Reinserţia şomerilor este cu atât mai dificilă cu cât nivelul de pregătire al acestora este mai scăzut, mobilitatea profesională mai redusă, iar durata de şedere în şomaj se prelungeşte,... |
Sambata, 4 Februarie 2012  Rezultatele provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 20 octombrie 2011 relevă că populaţia stabilă a judeţului Suceava este de 614.451 persoane. Conform datelor Di... |
Sambata, 4 Februarie 2012  Pe parcursul anului trecut, inspectorii silvici suceveni au efectuat 602 de controale în exploatările forestiere, verificările lăsându-se cu 126 de amenzi, în valoare de 151.950 lei. Aşa se ar... |
Joi, 2 Februarie 2012  În judeţul Suceava sunt în situaţia de a-şi pierde drepturile de asistenţă socială, pentru o perioadă de 5 luni, 3.423 de beneficiari, a declarat joi, prefectul Sorin Arcadie Popescu. Şeful... |
Joi, 2 Februarie 2012  În vederea creşterii gradului de colectare a contribuţiei de asigurări sociale, anul trecut Casa Judeţeană de Pensii a trimis 3.241 de înştiinţări de debit pentru asiguraţii cu declaraţii... |
Joi, 2 Februarie 2012  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava a iniţiat de pe 1 februarie 2012, Campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă “Lucrezi pămân... |
|
|
Comentarii
|
florin - cine afla cand se deschidepatinurul de la suceava zicetimi si mie
florin -
cititi pe silabe, va rog - CRI - MI - NALI !
nu cred - Cum Dumnezeu o firma cu o cifra de afaceri de 600mii euro anu trecut si cu pierderi de 3 mil poate sa faca o investitie de 1 miliard ...p...
VULPITA - cati bani sau decontat pentru aceste vanatorii , cata abureala oameni buni,cat mai minte acest doctoras pletos,ai sa sa fii si tu vanat d...
multa caldura - mai fratiilor daca ati stii cat se furaa la termica doar din pix,mai ales la alimentarea cu carbune fratiilor,Intrebatil pe Alin C...
seminte tomate - stiu ca nu aveti momentan pana an ianuarie dar tare as vrea sa le am ca nu le mai suport pe cele din import care nu sant bune de n...
tristete - sunt trista de unele lucruri pt.ca nu sunt antelea sajavascript:JOSC_emoticon("
wertrtyryryryryryry -
Proiect Bucovina -ce ati facut cu aceasta firma fa - Domnilor, Mi-am inceput cariera de inginer proiectant structuri la 15 iulie 1966. Am colabor...